Cât costă cu adevărat un site — anatomia unui buget

Am dat oferte pentru sute de proiecte. Prima întrebare, aproape întotdeauna, este cât costă un site. E o întrebare legitimă și mi-ar plăcea să am un număr pentru ea. Problema e că are exact aceeași structură ca întrebarea cât costă o casă: răspunsul depinde de teren, de suprafață, de finisaje, de cine execută și de cât de repede vrei să te muți.

Diferența e că, la casă, toată lumea acceptă intuitiv că o garsonieră la periferie și o vilă cu piscină nu se compară. La site, mulți presupun că există un produs standard, cu un preț standard, și că diferențele sunt doar lăcomie sau naivitate. Nu sunt. Sunt diferențe de conținut real al lucrării.

Un preț fără un scop definit nu este o ofertă. Este o ghicitoare la care participați amândoi, iar cine ghicește prost plătește după aceea.

Când descompun o estimare, aproape tot bugetul se așază în șapte grămezi:

• Scopul. Câte tipuri de pagină există, nu câte pagini. Zece pagini care folosesc același șablon costă cât una. Trei pagini cu trei structuri diferite costă cât trei.
• Conținutul. Textul, pozele, traducerile. Dacă vin de la client, gata scrise, dispare o parte serioasă din efort. Dacă le scriu eu, e altă meserie și se facturează ca atare.
• Integrările. Plăți, CRM, ERP, rezervări, facturare, newsletter. Fiecare sistem extern adaugă documentație de citit, cazuri de eroare de tratat și teste de scris. Integrările sunt zona în care estimările se sparg cel mai des.
• Design custom față de șablon. Un șablon cumpărat te costă puțin la început și mult la fiecare abatere de la el. Un design construit pentru brandul tău costă mai mult la început și aproape nimic la abateri, pentru că nu există abateri.
• Stările și cazurile limită. Un ecran nu înseamnă o imagine. Înseamnă starea goală, starea de încărcare, starea de eroare, textul de trei ori mai lung decât în machetă, telefonul vechi, conexiunea proastă. Aici se duce jumătate din timpul de dezvoltare și tot aici se vede diferența dintre un site care arată bine în captură și unul care funcționează.
• Reviziile. Două runde structurate sunt sănătoase. Reviziile nelimitate nu sunt generozitate, ci un mod de a muta riscul fie în prețul inițial, fie în calitatea finală.
• Presiunea calendarului. Urgența este o funcție de cost, nu o preferință. Două săptămâni în loc de șase înseamnă oameni în paralel, suprapuneri și rescrieri.

Aici pierd clienții cei mai mulți bani, și niciodată în ziua semnării.

• Textul și fotografia. Un site bun cu poze de stoc prost alese arată ca oricare altul. O sesiune foto și un copywriter sunt linii de buget reale, nu extraopționale.
• Găzduirea, domeniul, certificatele. Mici lunar, obligatorii permanent.
• Mentenanța. Actualizări de securitate, dependințe, schimbări de API la furnizori. Un site este software, iar software-ul se degradează dacă nimeni nu îl atinge.
• Abonamentele terțe. Formulare, hărți, analytics avansat, motor de căutare, e-mail tranzacțional, plăți. Individual par mici. Adunate, sunt o factură lunară pe care nu a bugetat-o nimeni.
• Timpul tău. Feedback, aprobări, conținut, decizii. Proiectele blocate sunt rareori blocate din partea dezvoltatorului. Am scris separat despre de ce lucrez la un singur proiect odată — atenția este o resursă cu preț.

Un site ieftin nu este ieftin. Este amânat. Trei facturi vin mai târziu.

Prima este reconstrucția. Un site făcut în grabă pe fundații slabe cere să fie refăcut în douăsprezece până la optsprezece luni. Ai plătit două site-uri și ai unul.

A doua sunt conversiile pierdute. Dacă site-ul se încarcă încet, are formular greoi sau nu inspiră încredere pe mobil, pierzi clienți în fiecare zi, în tăcere. Nu apare pe nicio factură și este cel mai mare cost dintre cele trei.

A treia este datoria de SEO. Structură greșită de URL-uri, conținut duplicat, redirectări lipsă, viteză slabă. Se acumulează luni întregi și se plătește cu dobândă la migrare. Am detaliat contextul mai larg în analiza despre piața web din România.

La oră este cinstit când scopul este neclar sau evolutiv — mentenanță, cercetare, iterație. Riscul stă la client, deci merită doar cu un furnizor în care ai încredere și cu un plafon agreat.

Forfetar se potrivește când scopul este definit. Riscul trece la furnizor, iar furnizorul îl pune în preț. Un forfetar corect este întotdeauna puțin mai scump decât o estimare la oră perfectă, și asta e în regulă: cumperi predictibilitate.

Pe valoare are sens când site-ul este un canal de vânzare măsurabil. Nu este pentru toată lumea și nu este o scuză de a înmulți prețul cu trei, dar la un magazin sau la un portal cu venit direct este cea mai onestă conversație posibilă.

Nu ai nevoie de un caiet de sarcini de patruzeci de pagini. Ai nevoie de o pagină care răspunde la șase lucruri: ce face afacerea, ce trebuie să poată face vizitatorul pe site, ce tipuri de pagină intuiești, ce sisteme externe se conectează, cine scrie textul și aduce pozele, ce buget și ce termen ai în cap. Bugetul declarat nu te dezavantajează. Îl ajută pe furnizor să proiecteze soluția potrivită, exact cum îi spui arhitectului cât vrei să investești înainte să înceapă să deseneze.

La furnizor: preț dat în cinci minute, fără nicio întrebare; ofertă de o pagină, fără scop scris; promisiunea de revizii nelimitate; refuzul de a arăta lucrări reale; tăcere la întrebarea cine deține codul și conturile. La client: refuzul de a numi un buget; compararea unor oferte care descriu lucruri diferite; insistența de a începe fără conținut pregătit; și, cel mai frecvent dintre toate, scopul care crește după semnare, sub formula hai să mai adăugăm ceva mic.

Scopul scris în propoziții, nu în puncte vagi. Ce este inclus și, la fel de important, ce nu este. Ipotezele pe care se sprijină prețul. Etapele și plățile. Numărul de runde de revizie. Cine livrează conținutul. Cum arată costurile recurente după lansare. Proprietatea asupra codului, domeniului și conturilor. Și o definiție a lui gata, adică pe ce criterii se face recepția.

Dacă vrei să vezi cum arată scopul tradus în lucrare finită, proiectele concrete explică mai repede decât descrierile. Iar dacă ai deja pagina aceea de brief scrisă, trimite-o — un preț dat pe un brief clar este singurul preț care rămâne valabil până la finalul proiectului.